Curaj în linia întâi

Cu gândul la carnavalul de la Veneţia sau la cel de la Rio, sute de “poliţişti” au îndrăznit să iasă la protestat zilele trecute. Şi-au luat inima în dinţi şi duşi au fost. Şi pentru că unul dintre ei a zăbovit mai mult pe net, a avut o idee. Taman bună de pus în practică, pentru a demonstra încă o dată (dacă mai era nevoie), cu cine avem de-a face. Aceeaşi minte dar adaptată acum la simboluri hi-tech. Deci cam acesta e curajul celor mai curajoşi dintre cetăţeni. Ăia care trebuie să intervină în orice situaţie şi să ne protejeze … Continue reading Curaj în linia întâi

Învăţăm cu drag şi spor!

Primesc de ceva timp, pe emailul de serviciu, oferte cu fel de fel de cursuri de perfecţionare şi traininguri. Mai nou, sunt şi sunat direct pe telefon, anuntându-mi-se privilegiul de a mai putea beneficia de ultimele câteva locuri rămase disponibile la trainingul cutare, despre nu ştiu ce temă majoră pentru viaţa mea. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu m-am cam prins demult despre ce e vorba în propoziţia cu acestea. E vorba despre nişte oameni care au citit nişte cărţi şi acuma vin la mine să-mi spună rezumatul lor. Contra cost, fireşte. Şi nu e vorba aici de ceva … Continue reading Învăţăm cu drag şi spor!

Farmacia inimii…

Am primit azi dimineaţă un sms: Rasfata-ti persoana iubita! Te asteptam in Sensiblu cu o multime de oferte pentru a alege cadoul potrivit. Detalii in farmacii. Încă stau ca prostu cu telefonul în mână şi mă tot gândesc cum aş putea să-mi răsfăţ persoana iubită, dând o fugă la farmacie. Ce să-i iau astfel încât să-i mai ardă şi de îmbrăţişări cu pupături? Oare e cineva bucuros că a primit ca cadou (sic!) nişte medicamente? Sau e o ofertă doar pentru ipohondri, care a ajuns din greşeală la mine… Încerc la mine în cap tot felul de variante, dar nici … Continue reading Farmacia inimii…

Parfum şi culoare

O doamnă bine şi extrem de puşcăriabilă, ce răspunde la apelativul de Nuţi, s-a trezit să strâmbe din nasul pe care, cu doar câteva zile în urmă, îl tot bătea cu degetul. Azi, gestul său de atunci, devine explicabil şi capătă valoare de adevăr: simţea deja că ceva pute. Şi încerca cu disperare să dea un semn celor din jur, crezând că ar mai fi fost careva dispus să-i aştearnă în cale petale de trandafir, pentru a ascunde mirosul ce începea să-i umple nările. Cel al fricii. Faptul că cei vizaţi s-au pierdut în simbolistici dubioase, nereuşind să intuiască mesajul … Continue reading Parfum şi culoare